Oricât de mult NU am vrut să scriu despre asta, nu mă mai pot abţine. Dacă nu se suprapunea circul electoral din România cu JO de la Londra, poate treceam peste, vizionând un film sau făcând plimbări lungi pe la mine prin sat (nu olimpic, din păcate!). Aşa însă, am fost pe recepţie, iar TV-ul şi-a demonstrat utilitatea de vineri seara începând, lucru care m-a bucurat în măsura în care m-a şi întristat. Sâmbătă şi duminică am privit aproape fără încetare pe TVR la judo, scrimă, tenis, gimnastică canotaj etc şi în rare momente, naiba m-a pus să zappez (fac asta puţin spre deloc) să văd cu ce se mai ocupă alţii în timp ce români valoroşi şi muncitori încearcă din răsputeri ca imnul României să fie auzit în toată lumea. Evident că TOATE celelalte canale TV româneşti se ocupau cu referendumul, cu … escu şi cu ceilalţi din trib. Şi nu doar că se ocupau în limita bunului simţ (care lipseşte cu desăvârşire de pe ecrane), dar vorbeau cu atâta avânt şi însufleţire caraghioasă încât deveneau nişte “vampiri energetici”, care sufocau pe oricine îi privea. Şi cum oricum sâmbătă nu m-am simţit prea bine, atât mi-a trebuit ca să simt că mi-e efectiv greaţă de tot ce priveşte politica bolnavă a acestei ţări care, numai nu-şi mai revine. Până şi vremea capricioasă din acest an e mai stabilă ca situaţia politică din România.
Suntem un popor de frustraţi leneşi care aşteptăm mereu ca cineva să ne pună în traistă, care acceptăm din lipsă crasă de cultură orice dezavantaj impus, miorlăind şi vociferând pe la spate cu jumătate de gură şi NICIODATĂ nu ne va merge bine indiferent cine ne va conduce. Mereu vom vedea răul şi mereu vom face explozie de prostie din orice. Noi nu ştim să trăim bine indiferent ce ni s-ar da şi mă feresc şi mă feresc şi iar mă feresc să zic ceva urât despre cultura acestui popor de care poate numai nişte sportivi mă mai poate face mândră chiar dacă termină pe locul 117 în lume.
De ce? Pentru că măcar ei duc o luptă dreaptă, cu personalitatea lor, cu limitele lor fizice, cu mentalul lor, cu nervii lor, cu adversarii. Lupta e dreaptă pentru că lupta e în primul şi în primul rând cu ei şi deşi poate părea lipsit de substanţă ce voi spune, lupta e dreaptă pentru că oamenii aştia nu aşteaptă de la nimeni nimic. NU aşteaptă să le fie acordate merite pentru că eşuează, nu aşteaptă să fie încununaţi dacă pierd, nu aşteaptă şi nu se sapă, ei luptă ca să câştige, iar dacă pierd mâine o iau de la capăt în sala de antrenament. Însă ce îi face cu adevărat valoroşi ca oameni este că o iau de la capăt şi dacă câştigă, ca şi cum nu ar fi câştigat.
Cele 35 de grade care au sufocat România sâmbătă şi duminică au fost “pepsi rece” pe lângă puhoiul de talkshowuri şi transmisiuni în direct de la BEC şi imagini cu preşedinţi suspendaţi şi intermediari şi miniştrii plictisiţi cu gândul la vacanţă, care veneau să voteze, SĂ SE VOTEZE, să voteze ca un preşedinte să plece, ca un altul să îi ia locul, ca România să trăiască sau nu mai bine. În timpul ăsta o fată de 48 de kg, lupta într-o mână pentru aurul olimpic cucerit odată în urmă cu 4 ani. Nu l-am mai luat, dar a adus prima medalie României la aceste JO. A fost luată peste picior în ţară de oameni de televiziune, care pe salarii colosale decid zi de zi pentru oamenii de rând şi când spun decid mă refer, manipulează. Şi când mă găndesc că în anii trecuţi unii îmi plăceau şi azi se comportă ca nişte “nici nu ştiu cum să le zic”, care au strania iluzie că ei au fost capabili să rastoarne un guvren sau să schimbe un preşedinte. Câtă naivitate! Aştia sunt oamenii puterii, se vor da mereu de parte celor care câştigă teren, mi se pare incredibil cum cineva (om simplu) poate crede în ce vede la TV, poate spune “da, domnule, aştia au dreptate!”? Cum? Pe ce se bazează, care este certitudinea?
Cineva spunea că pe români nu îi ajută cu nimic cine ia medalie la olimpiadă, dar îi ajută rezultatul referendumului. Iniţial am crezut că e un titlu din Times New Roman, apoi am constatat că nu, există deci oameni care CRED că rezultatul refendumului îi va ajuta într-un fel. Doamne, în lume trăim? Nu am fost şocată să aflu că, probabil, dacă preşedintele suspendat va fi reînscăunat, oamenii vor ieşi în stradă, nu am foşt şocată să aflu că nici 50% dintre cetăţeni nu au fost la vot, deşi ei vor schimbare şi pensiii, pensiiile, bani mai mulţi pentru nimic, să trăim mai bine aşa peste noapte dacă se poate. Asta nu mă mai poate şoca, dar credulii, cei care CRED în schimbare şi în ce aud la TV, ei mă şochează şi îmi provoacă milă şi un fel de silă. De ce? Pentru că ei sunt cei care aşteapă de la alţii, să li se dea, să li se ofere beneficii, bani, viaţă pe gratis, şi normal… pensiiiile, pensiile, cât mai sunt pensiile?!! etc… fără ca mulţi să nu facă nimic ” în plus” şi uitând ori ingnorând că, teoretic, graniţele sunt încă deschise.
OK, nu mă va ajuta palpabil argintul Alinei la Londra, dar sufleteşte m-a ajutat muuuult, m-am simţi bine, sâmbătă seara mi-am revenit. Nici alte medalii câştigate de români nu mi-au băgat bani în buzunar, dar paşaportul meu în lume este Nadia de exemplu. Nu mă ajută cu nimic nici că un sportiv orb a doborât recordul mondial la tir cu arcul, dar Doamne, cât de mult mă motivează!!!
Suntem o naţie sufocată care are capacitatea de a se sufoca şi mai tare, aur olimpic pentru România la această probă. Să ţinem un moment de reculegere cât încă mai suntem în interiorul recordului mondial.
