Vino dragostea mea
Marea te așteaptă și ea
Vino să-mi fii mereu
Barca pe valuri a visului meu…
Cu siguranță cunoașteți această melodie. Eu o ador, mă topesc de dorul mării și involuntar o asociez pe Mădălina cu o vacanță la Marea Neagră. Sunt aproape 3 ani de când Mădălina nu mai este și 4 ani de când eu am fost ultima dată la mare în România.
Asta cu “pe vremea voastră” știu că dacă nu a devenit stresantă încă, va deveni cât de curând. Dar totuși, cum cei care mă citiți ați cam trecut de 20 și ceva de ani sau 30 și ceva de ani, cred că nu mă pot raporta la voi ca la cei care mai merg acum în tabele și excursii școlare, am încercat să evit formularea, însă chiar asta am vrut să spun…
Azi la ora 13 am aprins lumina în bucătărie ca să văd să gătesc, așa nori zbucimați ocupau cerul afară. Plouă de rupe, a plouat de luni și de exemplu miercuri s-a reușit perfomanța de a ploua toată ziua mocănește de parcă ne-am pregăti pentru postul Crăciunului. Teoretic e o zi în care să nu ieși din casă, la fel de valabil a fost și pentru zilele trecute (deci și ieri pentre ele) numai că practic eu nu mai pot sta în casă, de fapt nu pot să nu ies să mă bucur de verdele primăverii chiar și printre stropii de ploaie, uneori deloc puțini.
Sâmbătă, înainte de Ziua și Noaptea Muzeelor, am trecut pe la Mitingul Aviatic de pe Aeroportul Internațional Cluj Napoca. Ce s-a întâmplat acolo vedeți în fotografiile de mai jos, iar dacă doriți mai multe, găsiți un album aici (cel de anul trecut aici). Articolul participă la Miercurea fără cuvinte, detalii la Carmen.
Săptămâna trecută vă anunțam că vine Marele Mario Vargas Llosa la Cluj și că tare aș vrea să merg să-l văd. Am reușit să ajung la 12 fix, după ce am traversat un Cluj cumplit de aglomerat pentru o oră care nici măcar “de vârf” nu era. Au fost câteva ore nebune, care s-au terminat triumfător pentru mine, proaspătă posesoare de autograf al unui laureat Nobel care chiar îmi place, dar se putea termina aiurea, având în vedere că m-am așteptat să plec cu buza umflată încă din primele 10 minute de “întâlnire”. Să vă povestesc:
Nu-s mare cunoscătoare în ale artei frumuseți, dar să zicem că aș remarca un Grigorescu pe un perete, deși, desigur, n-aș face diferența dintre un fals și un original, dar nici nu văd cum m-ar ajuta un muzeu să mă pot ridica la acest nivel. Cu toate astea am fost la câteva muzee în weekend. În frumosul Cluj, bineînțeles…
E foarte bogat în evenimente weekend-ul care începe azi!! Primele două sunt la nivel național, iar celelalte 3 sunt pentru clujeni și pentru cei care ajung în Cluj la acest final de săptămână. Despre primul aș fi putut zice că e chiar la nivel european: Finala Eurovision, da, da, aceea pe care nimeni nu suportă, dar toată lumea se uită și vorbește despre ea 
Eu mă uit de aproximativ 15 ani și nu m-am plictisit. Cine mai e ca mine, poate fi sâmbătă seara pe recepție când TVR-ul o transmite în direct de la Malmo (Suedia) începând cu ora 22.
Al doilea eveniment, pentru care chiar va trebui să vă deplasați undeva, este Noaptea Muzeelor. Ediția 2013.
Sau ce-i cu noi, cu voi, cu tine (sau cu mine, că io mai știu că mă ia)? What’s our/your damage? vorba americanului de prin filme atunci când nu pricepe și nu pricepe și pace, ce naiba e cu interlocutorul său. Adică i se pare că ceva e stricat la el de nu înțelege omenește ce i se spune. Am intrat cam abrupt în temă, așa-i? Dar reacția a fost stârnită de acest articol De ce ar trebui să vizitezi România acum. Impresiile de călătorie ale unei americance. Să vă explic:
Floreștiul, desigur, căci eu alt sat/oraș nu mai știu în România. Oricum e cea mai mare comună din țară la ora actuală și nu doar după numărul de locuitori. Pe larg altădată, acum doar Miercurea fără cuvinte. Detalii la Carmen.
Bine ar fi să nu “urle” careva la mine că zic rău prin comparație despre alte cartiere ale Clujului pentru că nu asta este intenția. Totuși precizez de la început: după părerea mea, Grigorescu este cel mai frumos cartier al Clujului și dacă aș avea posibilitatea m-aș muta aici mâine, dar prețurile mari ale apartamentelor mă țin încă la Florești 
Ăsta-i genul de articol care îmi stătea pe limbă de ceva vreme, dar nu l-am vărsat pe blog. A fost însă suficient să citesc articolul lui Alex despre cum i-a fost întoarcerea în România, după tura prin Europa, ca să îmi spun că e momentul să-l scriu.
Mie îmi place cu trenul. Clau adoră trenul. Prin Italia și Franța am călătorit doar cu trenul. Când eram mici, amândoi, ne făceam trasee imaginare cu trenul prin județul Arad, ne cumpăram Mersul Trenurilor, ca să‑l avem și să putem visa.
Îmi place pentru că este mijlocul de transport (alături de avion) unde mie nu mi-e rău deloc. Pune-mă pe autobuz, microbuz, autocar, mașină mai mult sau mai puțin mică și uite că mi-ai distrus călătoria. Bineînțeles treaba cu mașina și-a găsit rezolvarea, mi-am luat permis acu’s 10 ani și de atunci 7 i-am petrecut la volan. La volan nu mi-e rău nici după 1000 de km făcuți într-o zi. Revenind însă la tren, trenul e mișo din multe puncte de vedere. Desigur, mai puțin în România. Continuarea
Nu sunt obișnuită cu Paștele la 30 de grade. Poate că fac “teoria cuiului”, dar Paștele se potrivește cel mai bine în peisaj undeva pe la 20 aprilie (anul viitor va fi chiar pe 20 aprilie, de exemplu). La acea vreme, în general, nu e nici foarte cald, nici foarte rece (nici un Paște la început de aprilie nu mă coafează, că e frig).
Dar să revenim, totuși, la acest Paște. Am plecat din Cluj joi după amiază pe o căldură de 30 de grade. Am traversat Apusenii pe la muntele Vulcan (spre Brad) și am prins o ploaie torențială pe la Baia de Arieș, una din acelea de nu mai vedeai la 2 metri în față. Dar fiind o ploaie de vară, a plecat așa cum a venit. Încă din Apuseni am văzut că totul este mai verde decât la Cluj, iar când am ajuns la Ineu, deși era între 9 și 10 seara am putut să ne minunăm de verdeața excesivă ce se întindea din Apuseni până la noi pe stradă. Am aflat că ploaia torențială ce am prins-o noi pe drum s-a transformat la Ineu într-o adevărată furtună care a mai răcorit atmosfera. Cât de cald să fi fost, ne-am întrebat noi, dacă erau încă peste 25 de grade și puteam sta lejer în cămașă cu mânecă scurtă în curte? Continuarea
