Parisul de azi, personaj principal în cărți

J’adore Paris și cum nu pot din motive obiective să trăiesc acolo (așa cum nu pot nici în Toscana, dar asta e altă poveste), m-am mulțumit cu vizitele de până acum, cu mirosul unor parfumuri care mă transportă instant acolo, cu melodiile pe care le aud în capul meu când cineva doar pronunță cuvântul Paris, cu filmele create acolo prin imagini memorabile și nu în ultimul rând cu cărțile care își deapănă poveștile încântătoare pe malurile Senei. Și de cărți nu ducem lipsă, atât de mulți scriitori mai mari sau mai mici și-au plasat acțiunea cărților aici și s-au lăsat inspirați de capitala Franței, încât nu cred să existe oraș mai prezent ca Parisul în lumea cărților.

În acest articol nu mă voi referi însă la romanele clasice și celebre, în genul Notre Dame de Paris a lui Victor Hugo, sau la Povestea a două orașe a lui Charles Dickens, ci la cărțile scrise în prezent de cei sau cele care ajunși în Paris au construit povești contemporane pe baza Parisului sau și mai interesant și-au scris povestea călătoriei și vieții lor la Paris. Mă voi referi așadar la cartea de călătorie (adesea biografică) scrisă în Parisul zilelor noastre. Aceste cărți mă fac parcă să merg visând și vibrând și eu către orașul luminat de iubirile eterne ale oamenilor. Mă cuceresc aceste cărți, unele sunt motivaționale, altele amuzante, altele scrise cu dor și cu stinghia inevitabilei părăsiri deasupra capului, altele haioase, ale celor cu greu integrați în viața pariziană (în special americani), iar altele pur și simplu povești mai mult sau mai puțin profunde inspirate poate din două zile ploioase petrecute la Paris într-o cafenea de pe bulevardul Saint Germain… Ăsta e Parisul pe care eu îl caut mai nou în toate cărțile pe care le citesc, Parisul real, accesibil, Parisul văzut prin ochii cuiva ca mine, dar totuși puțin mai norocos… norocos printr-o experiență pariziană mai complexă.

Parisul de azi în cărți la zi:

Normal că lista poate continua și chiar vă rog să o faceți dacă aveți în minte un titlu care merită recomandat.

Foto

Dar, desigur, nu pot ca măcar printr-un link să nu vă trimit și la marile romane cu Parisul în prim plan, am găsit în acest sens un articol foarte bun în The Guardian: 10 of the best books set in Paris, care numai bine mi-a reamintit că am acasă Muriel Barbery, The Elegance of the Hedgehog, probabil aceasta va fi următoarea carte despre Paris pe care o voi citi. Dar, din una în alta, după ce m-am inspirat de la Amazon pentru lista de mai sus, am mai găsit două locații pe net cu liste fenomenale. Prima este Books About Paris, de la GoodReads cu nu mai puțin de 258 de titluri, iar a doua lista de pe Slow Travel France, adorabilă :)

Iar la final câteva cuvinte despre Paris, culese cândva ce pare de multă vreme, dintr-o carte scrisă de și mai multă vreme, dar care a venit în viața mea fix când mă pregăteam pentru prima vizită la Paris: “Parisul este triumful de piatră al rațiunii și fanteziei omului. Parisul este o realitate sprirituală, puternică, vie, în care trebuie să intri încet, singur ca într-o Catedrală fără duhovnic. Trebuie să te abandonezi curiozității și bucuriei tale“. (Eugen Simion – Timpul trăirii. Timpul mărturisirii. Jurnal parizian)

5 comentarii

  1. Ce listă grozavă ai făcut tu aici, Bia, chiar că te inspiră. Îmi aduc aminte când a fost prima mea
    întâlnire cu Parisul, în 97, îţi dai seama… Nu aveam un franc (nu era euro) în buzunar şi mereu îmi aminteam de Sărbătoarea continuă a lui Hemingway, de cuvintele astea, cred că aşa se şi termină cartea, nu mai ţin minte exact – ar trebui să o recitesc :D – eram foarte săracă şi totuşi foarte fericită :))

  2. @Mira: nu bogatia te face fericit, am experimentat pe propria piele treaba asta :)) Uneori cu cat am fost mai “fara bani” cu atat am fost mai inspirata si cu inima plina de bine si frumos, eu sunt dinte cei care cred ca fericirea adevarata nu face casa buna cu bogatoa masurata in averi :)

    @Miky: exact, face mult mai mult decat 7 zile fara soare, mohorate si de toamna trista :)) chiar am fost in forma ieri; iesire + terminat articol cu drag :)

  3. O lista completa! mi-am luat si eu o carte cu Paris cand eram la Londra, trebuie sa o caut sa o citesc!
    Imi place la nebunie citatul trebuie sa caut jurnalul parizian de Eugen Simion! intr-adevar e indicat sa te lasi prada curizitatii, astfel vei vedea orasul cu alti ochi si vei ajunge in locuri mai putin umblate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.