Inițial m-am gândit să vă povestesc despre Viena (e anotimpul ei, nu?). Eu am văzut-o deja în urmă cu mulți ani, azi/mâine 5 ani, iar pe blog nu am suflat o vorbă despre acea experiență, mai ales că pentru mine și colegii mei a însemnat și altceva decât o simplă călătorie. Dar sincer azi n-am chef, n-am cine știe ce inspirație să aleg niște poze mișto, din acel început de mai, iar ca să vă vorbesc despre Viena, așa fără entuziasm nu ține, deci o lăsăm pentru la anu’. Pot însă să vă spun că este fermecătoare, iar eu eram un WOW, la fiecare colț de stradă.
Mi-am amintit și de Deltă, dap, de Delta Dunării văzută tot acum 100 de ani (4 mai exact), un loc impresionant pe care prietenii mei (datorită cărora am și ajuns în Deltă) l-au văzut și vizitat ani la rând. Eu (noi) am servit o singură dată, dar experineța a fost deosebită, niciunde n-am mai prins așa valuri și niciunde n-am făcut plajă mai liniștită ca în pustietatea de la Sfântu Gheorghe și niciunde n-am mai stat eu cu un picior în Mare și cu unul în… Dunăre :) Dar asta cu siguranță merită povestită la anu’ când cei mai mulți vor căuta un loc de petrecut concediul, nu?
O să vreau să vă mai povestesc despre Maramureș și despre vestitul Cimitir de la Săpânța, singurul cimitir din lume în care chiar mi-am dorit să ajung. Sumbru? Deloc… vesel, nu credem în viața mea că pot să am un asemenea sentiment într-un cimitir. Dacă ar fi după mine așa ar trebui să ararte toate cimitirele și poate în acest fel n-ar mai plânge nimeni așa amar în ele. Tot din Maramureș, amintiți-mi vă rog să vă zic două vorbe despre lugubrul Memorial al victimelor comunismului de la Sighet și despre cum am trecut granița în Ucraina fără pașaport și culmea fără să comit nicio ilegalitate ;)
Vreau să vă mai arat cele mai frumoase poze făcute de mine prin Oradea și Timișoara, două orașe care personal îmi plac tare mult, două orașe care pentru mine înseamnă colosal căci mi-au rămas prietenii pe acolo, majoritatea de suflet și deși am fost de zeci de ori parcă niciodată nu am povetsit tot ce trebuia să povestesc despre ele.
Ah… și am și două povești despre două orășele extrem de drăguțe din Ungaria, Debrecen și Szeged, primul seamănă cu Oradea izbitor, iar al doilea mi se pare că este cel mai frumos oraș de mărimea lui din Ungaria vecină.
Și ce mai am? Mai am multe de prin România și mai am de povestit despre vacanțele de când am fost mică (sper să nu uit să iau pozele de la Ineu) așa că vă rog eu frumos, la anu’ care vine (să ne fie și mai bine) trageți-mă de mânecă ca să pun pe blog toate aceste povești, în timp, dar să nu uit de tot de ele (căci aș putea uita la cât îmi propun eu să străbat aiurea la anu’, glumesc, sau nu?).
